În ultimii 25 de ani, populația României a scăzut cu 3,4 milioane de locuitori, adică 15%, iar depopularea ar putea continua și în viitor. Până în 2050, România ar putea ajunge la o populație de 15,2 milioane, din care 30% va fi reprezentată de persoane inactive, cu vârste de peste 65 de ani – ceea ce va pune sub semnul întrebării capacitatea sistemelor de pensii și de sănătate.
Cauzele depopulării sunt numeroase: de la schimbările culturale care au dus la emanciparea femeilor (educație universitară mai îndelungată, amânarea momentului întemeierii unei familii și un număr mai redus de copii), la cauze istorice, precum anularea după Revoluție a Decretului nr. 770 din 1966, care interzisese avortul în România.
Dincolo de acestea, sunt cauzele socio-economice: sărăcia, corupția, instabilitatea politică și economică, toate motive ale emigrației masive a tinerilor, care au plecat și continuă să plece în străinătate în căutarea unei vieți mai bune. Situația demografică a României nu este un secret pentru clasa politică. Totuși, până în prezent, nu există o strategie sau măsuri eficiente care să atenueze sau să stopeze declinul populației.
Încă din 2004, din timpul guvernării lui Adrian Năstase, România are o comisie pe probleme de populație care funcționează în subordinea premierului. La înființare, unul dintre scopurile ei era să studieze fenomenele demografice și efectele măsurilor luate în domeniu. În 2005, în timpul guvernării Călin Popescu-Tăriceanu, și în 2009, în timpul Guvernului Emil Boc, comisia a fost reorganizată, printre atribuțiile sale fiind incluse studierea unor fenomene precum îmbătrânirea populației, migrația, rata natalității, precum și elaborarea unei strategii care să combată consecinţele negative ale situaţiei demografice actuale.
Potrivit hotărârii de guvern din 2009, Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare se află sub autoritatea premierului, iar funcționarea sa este asigurată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Președintele comisiei este ministrul Muncii, printre membri numărându-se și alți reprezentanți ai Guvernului, precum și specialiști în demografie, cadre didactice sau cercetători din mediul universitar, specialiști în sociologie și în asistență socială. Cheltuielile de funcționare sunt asigurate din bugetul anual al Ministerului Muncii.
Conform legii, Comisia trebuia să se întrunească semestrial sau chiar trimestrial, la convocarea președintelui.
În ciuda acestui fapt, Comisia nu s-a mai întrunit de mai bine de trei ani. Ultima întrunire a fost în aprilie 2012, în timpul guvernării Mihai Răzvan Ungureanu, parțial ca reacție la scăderea masivă de populație înregistrată de recensământul din 2011. La acea dată, ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, declara că a luat act cu îngrijorare de datele recensământului și că își propune elaborarea unei strategii demografice a României cu termene până în 2050, precum și un plan de acțiuni pe termen scurt și mediu. După 2012, activitatea comisiei a încetat.
Într-un răspuns care mi-a fost oferit de Ministerul Muncii cu puțin timp înainte de demisia Guvernului Ponta, instituția a explicat că în ultimul an a funcționat un grup de lucru interministerial, aprobat printr-un Memorandum de Guvern, a cărui atribuție este identificarea unor direcții de acțiune pentru susținerea familiilor în România, pe perioada 2015 – 2020, precum și pentru creșterea natalității. „Grupul de lucru menționat a reușit să suplinească, într-o oarecare măsură, activitatea Comisiei în ceea ce privește identificarea unor măsuri de îmbunătățire a situației demografice. În perioada imediat următoare Comisia se va întruni.”
Ministerul nu a explicat însă de ce comisia nu a mai fost convocată timp de mai bine de trei ani.
În plus, nici până la ora actuală statul român nu are o strategie pentru a combate depopularea sau efectele negative ale acesteia.
Pentru susținerea natalității, ministerul consideră că există măsuri, oferind ca exemple alocațiile de stat pentru copii, alocațiile pentru familiile cu venituri reduse, ajutoarele sociale, ajutoarele pentru încălzire, măsurile speciale pentru copiii cu dizabilități, bursele școlare etc. „În orice sistem de protecție socială pot fi mereu adăugate sau îmbunătățite măsuri, însă acestea depind și de capacitatea de a le susține, majoritatea fiind garantate de stat și susținute din bugetul de stat.”
În ultimii 25 de ani, din cauza sporului natural negativ și a emigrației masive, populația României a scăzut cu 3,4 milioane de locuitori. Sursa datelor: Institutul Național de Statistică
Problema scăderii demografice se regăsește și în programul prezidențial al lui Klaus Iohannis, cu un întreg subcapitol. „Declinul populației va însemna scăderea abruptă a forţei de muncă și va avea consecințe economice majore. Creşterea productivității şi volumului investiţiilor de capital vor fi insuficiente, chiar și în cele mai optimiste scenarii, pentru a suplini reducerea numărului de consumatori şi a forţei de muncă. Ne vom confrunta cu un PIB în scădere, în ciuda oricăror măsuri economice luate şi cu o presiune uriaşă asupra funcţiei sociale a statului, în special asupra sistemelor de asigurări sociale. Nici modificările din sistemul de pensii nu vor fi suficiente singure pentru a răspunde acestei realități.”
Iohannis se referă la depopulare ca „eşecul României, ca proiect de ţară”, punctând și câteva direcții de acțiune: „Ieşirea din mentalitatea de austeritate atunci când vine vorba de concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, […], creşterea accesului la servicii de grădiniţă şi creşă, […] gândirea unui sistem de deduceri personale pentru persoanele fizice care realizează venituri potrivit Codului Fiscal, ţintit pentru persoanele care au copii în îngrijire”.
Măsuri similare există în Franța, stat european care nu se confruntă cu o criză demografică – în prezent, rata fertilității în Franța este de 1,9 copii pe femeie, față de 1,3 în România.
În ciuda interesului acordat temei în programul „România lucrului bine făcut”, președintele Iohannis nu a răspuns întrebărilor care vizau eventuala organizare a unor dezbateri pe tema scăderii demografice. Nimeni din Administrația Prezidențială și nici Biroul de Presă al instituției nu a oferit o explicație pentru lipsa unui răspuns.
„Am transmis mai departe și aștept și eu răspuns. După ce o să mi se răspundă vă transmit un mail pe adresa dumneavoastră. Vă am în vedere”, a fost ultimul răspuns pe care l-am primit din partea reprezentantei Biroului de Presă.
Rata natalității (numărul de născuți vii la 1.000 de locuitori) a scăzut constant în ultimii 25 de ani, de la 13,6 în 1990 la 8,3 în 2014. În ultimii ani, rata mortalității a rămas aproximativ aceeași, fiind în prezent de 11,4. Sursa datelor: Institutul Național de Statistică
Senatorul PSD Ion Rotaru, președinte al Subcomisiei pentru Populație și Dezvoltare din cadrul Senatului, mi-a spus că organismul pe care îl conduce a atras atenția asupra scăderii demografice din România: „A existat un consens deplin în ceea ce priveşte necesitatea adoptării, dacă nu a unei strategii naţionale privind populaţia şi dezvoltarea, atunci, neapărat, a unor măsuri intersectoriale care să rezolve probleme cu impact major asupra populaţiei şi dezvoltării precum: stimularea natalităţii; asistenţa medicală şi servicii de îngrijire pentru gravide, mame şi copii; consecinţele îmbătrânirii populaţiei; migraţia pentru muncă; situaţia copiilor rămaşi singuri acasă; situaţia persoanelor defavorizate; exodul cadrelor medicale; educaţia pentru sănătate etc.”.
„Nu ştiu dacă eu sunt cel mai în măsură să vă răspund la întrebarea de ce nu există o strategie. Este adevărat că în decursul celor 25 de ani de când a fost pusă pe agenda publică această problemă, s-a tot oscilat, în funcţie de conjunctura politică şi economică, între necesitatea de a avea o strategie şi opţiunea adoptării unor politici intersectoriale care să răspundă problemelor la care m-am referit anterior. Probabil că, într-un fel sau altul, fiecare dintre noi poartă, nu vreau să spun „o vină” – pentru că mi se pare un cuvânt care demobilizează şi nu vreau acest lucru – , dar o responsabilitate sigur…”
Pe de altă parte, acesta spune că, deși nu există o strategie menită să stopeze scăderea demografică, „nu ar fi corect să spunem că România a ignorat întru totul această provocare”. „Ar trebui să ne ferim să simplificăm lucrurile. Dezideratul oricărei naţiuni este bunăstarea şi meritul principal al acestui binom populaţie-dezvoltare este acela că ne obligă ca, atunci când urmărim acest deziderat, să nu ne limităm în a aborda populaţia din perspectiva scăderii sau creşterii demografice. Dezvoltarea unei ţări se bazează, în fapt, pe capitalul uman şi aici vorbim deja despre cetăţeni educaţi, ale căror activităţi sunt generatoare de bunăstare pentru un stat care le oferă, la rândul său, servicii de sănătate şi sociale, educaţie pe tot parcursul vieţii, formare profesională etc”.
În opinia sa, există totuși alte măsuri, în diferite domenii, care contribuie la rezolvarea problemei: „Pot menţiona aici Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, Strategia Naţională pentru Tineret 2015-2020, Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi 2014-2017, Strategia de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome 2014-2020 ș.a.”.
Este dificil însă de spus în ce măsură România își va atinge obiectivele trasate până în 2030.
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030 stabileşte obiective concrete pentru trecerea la o dezvoltare orientată spre îmbunătăţirea continuă a vieţii oamenilor şi a relaţiilor dintre ei, în armonie cu mediul natural. Îndeplinirea acestor obiective strategice ar urma să asigure o creştere economică ridicată şi o reducere substanţială a decalajelor economico-sociale dintre România şi celelalte state membre ale UE. Dincolo de protecția mediului, dezvoltarea durabilă se traduce și prin modernizarea sistemelor de educaţie şi formare profesională, a celor de sănătate publică şi a serviciilor sociale. De asemenea, presupune racordarea la normele şi standardele europene privind calitatea vieţii.
În prezent, statul român este mult în urma mediei UE la mai toți indicatorii care privesc educația, sănătatea sau calitatea vieții. Pentru a da un singur exemplu, în anul 2013 România a alocat educației doar 2,8% din PIB, situându-se pe ultimul loc din UE (media UE este de 5%).
Strategia Naţională pentru Tineret 2015-2020 a fost construită pe patru piloni: 1. Muncă și Antreprenoriat; 2. Educație Non-formală și Cultură; 3. Sănătate, sport și recreere; 4. Participare și voluntariat. În ciuda obiectivelor ambițioase menite să îi sprijine pe tineri, acest segment din populația României se confruntă cu reale obstacole atunci când vine vorba de viață independentă și de întemeierea unei familii. Spre exemplu, foarte mulți dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani încă locuiesc cu părinții. Procentul este unul dintre cele mai ridiate din UE – în 2013, era de 83,6% pentru bărbați și de 59,2% pentru femei. Aceste procente sunt extrem de departe de o țară precum Danemarca (12,7% – bărbați și 8% – femei); cel pentru tinerii bărbați este chiar și în urma Bulgariei, unde 79% stau cu părinții (în cazul tinerelor, procentul este egal cu cel al României – 59,2%).
Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020 are ca scop îmbunătățirea stării de sănătate a populației României și asigurarea accesului echitabil la servicii de sănătate de calitate. Momentan, accesul echitabil la aceste servicii rămâne numai un deziderat: potrivit Eurobarometrului din 2013, 61% dintre români considerau că acceptarea șpăgii este larg răspândită în rândul personalului medical (față de media UE de 30%).
Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi 2014-2017 are ca misiune să elimine discriminarea, segregarea de pe piața muncii și să sprijine participarea activă şi echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor la viaţa publică. Din păcate, România are în prezent probleme mult mai grave decât existența unui decalaj între veniturile femeilor și cele ale bărbaților: violența împotriva femeilor și absența unui ajutor real care să le fie acordat victimelor. În perioada 2004 – 2011, în România s-au înregistrat aproximativ 82.000 de cazuri de violenţă în familie (o medie de peste 10.000 pe an), în timp ce capacitatea de cazare în adăpoturi a victimelor violenței domestice era de 590 de locuri (paturi) în 2013. Dacă România ar respecta standardul minim recomandat de Consiliul Europei, ar trebui ca statul român să ofere de 10 ori mai multe locuri în astfel de adăposturi.
Strategia de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome 2014-2020 își propune să crească standardul de viaţă al populaţiei de etnie romă şi să stimuleze grupurile vulnerabile să devină active pe piața muncii. Potrivit unui studiu din 2014 al Băncii Mondiale, inechitățile încep încă de timpuriu pentru minoritatea romă din România. Doar 37% dintre copiii romi merg la grădiniță, față de 63% dintre copiii neromi din aceeași comunitate. Până la vârsta de 16 ani, numai 29% dintre tinerii romi și 18% dintre fetele rome mai rămân în școală. Din acest motiv, doar 42% dintre bărbații romi au un loc de muncă, și numai 19% dintre femeile rome lucrează.
„Natalitatea trebuie susţinută, dar nu cu orice preţ şi nici nu trebuie să ne aşteptăm să ne fie mai bine dacă susţinem natalitatea şi nimic altceva”, a mai spus Rotaru. „Nu putem să ne mândrim cu faptul că deţinem recordul european la rata mortalităţii materne, la rata mortalităţii infantile – dublă faţă de media UE –, la numărul de naşteri la adolescentele sub 15 ani şi la numărul de mame minore (în jur de 8.500 pe an). Mai avem de lucru în ceea ce priveşte calitatea şi accesibilitatea serviciilor medicale pentru gravide, mame şi nou-născuţi, mai avem de lucru şi cu serviciile de planning familial care să ajute o familie să decidă momentul venirii pe lume a unui copil, astfel încât acesta să nu ajungă după naştere în sistemul instituţionalizat, sunt multe de făcut în ceea ce priveşte locurile în creşe şi grădiniţe şi lista este lungă.”
La jumătatea lunii octombrie, în cadrul conferinței „Ageing in Romania: The Challenge and the Oppotunity”, organizată la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, profesorul Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetari Demografice „Vladimir Trebici” din cadrul Academiei Române, a declarat că, din punctul său de vedere, clasa politică din România nu s-a aplecat niciodată cu competență și continuitate asupra scăderii demografice: „Noi am luat totul ca pe o bogăție naturală. Iată că această bogăție a țării nu mai crește, scade. Până la ora actuală, clasa politică nu are o poziție clară. Și ar trebui să fie un consens al clasei politice. Nu există o analiză după ’89: ce se întâmplă cu cuplurile? Ar fi nevoie de o anchetă socială demografică [despre] tinerii care nu își doresc copii – în ce măsură [este vorba de] factorul economic și în ce măsură alți factori”.
În cadrul aceleiași conferințe, profesorul american Stephen J. Cutler, care studiază evoluția demografică a României din ultimii 50 de ani, a arătat că în 2050 persoanele cu vârste de peste 65 de ani vor reprezenta 31% din populație, iar în 2060 – 35%: „România ar trebui să fie îngrijorată de acest fenomen de îmbătrânire. Gândiți-vă la o societate în care o treime din populație are vârste de peste 65 de ani. Implicațiile acestui lucru sunt extraordinare”.
Potrivit acestuia, sistemul de sănătate „va fi una dintre provocările majore cărora România va trebui să le facă față”, mai ales că la ora actuală, conform unui sondaj din 2011, 50% dintre persoanele cu vârste de peste 65 de ani își definesc starea de sănătate drept „rea sau foarte rea”.
„Îmbătrânirea populației va fi o schimbare dramatică în România. Societatea ar trebui să fie pregătită. Este ceva care se va întâmpla și va avea un efect dramatic. E ceva la care ar trebui să vă gândiți serios. Demografia este clară. Dacă Guvernul vostru nu recunoaște această realitate, ea o să se răzbune.”
Marian Preda, decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București între anii 2008-2015, a participat și la întrunirile Comisiei Naționale pentru Populație și Dezvoltare din cadrul Guvernului, în perioada în care aceasta era activă. Specialistul crede că problema demografică a României ar putea fi rezolvată prin susținerea tinerilor: „Orice abordare din asta punctuală, mărim alocația cu nu știu cât, dăm o deducere de taxe, nu va avea un impact foarte mare. Trebuie un program național care să stimuleze, să sprijine copiii, tinerii și familiile tinere. Și pentru asta trebuie consens național pentru că e interes general”.
„Sigur că e bine că s-au dat niște bani în plus pentru copii, dar nu asta e în primul rând soluția. Soluția este ca, în primul rând, familiile, părinții acelor copii, să fie sprijiniți pentru a deveni autonomi față de stat, pentru a nu mai depinde de banii aceștia. De exemplu, mai multe școli în care copiii să aibă mese calde gratuite ar fi mult mai bune decât sumele acestea care le sunt date și care nu sunt controlate. De asemenea, rechizite cu adevărat gratuite pentru toți copiii aflați în situația asta, burse sociale, bani pentru copiii din mediul rural sau din orașe mici care să meargă la liceu la oraș. Un copil de la țară, pentru a merge la liceu pentru că nu are liceu în localitatea lui sau are un liceu fără nicio relevanță, are cheltuieli mult mai mari decât un copil de la oraș – de transport, de masă, de cazare. Bursele sunt infime și nu acoperă în niciun caz costurile pentru copii. Astea sunt modalități prin care ar putea fi ajutați. În primul rând locuri de muncă pentru tineri, în al doilea rând stimulente salariale, în al treilea rând locuințe și alte modalități prin care să se răspundă nevoilor reale ale tinerilor.”
„Sunt foarte multe zone în care există un șomaj enorm la tineri”, continuă Preda. „Vă dau ca exemplu doar mediul rural, dar sunt și alte zone unde șomajul la tineri este foarte mare, în orașe monoindustriale. Tinerii aceia ar putea să vină în București și să lucreze. Dar nimeni nu creează un program de sprijin al lor sau al firmelor care îi angajează pentru a putea deveni navetiști. Sau pentru a-și găsi ceva locuințe în București, subvenționate, care să le facă suportabilă viața cu un salariu foarte mic. Cum să stea cineva? Tinerii care vin în București, chiar dacă își găsesc un loc de muncă, dacă nu au locuință sau dacă nu au sprijin din partea părinților, familiei de origine, nu pot să rămână în București după facultate. Pentru că numai chiria pentru o cameră ajunge la nivelul salariului minim pe economie și nu mai rămân bani pentru altceva.”
Preda apreciază că, în România, dezbaterile publice și atenția statului s-au axat foarte mult pe pensii și pe persoanele vârstnice, iar tinerii au fost uitați: „Parlamentul a avut grijă de pensii pentru parlamentari. Nimeni nu spune: Haideți să facem ceva, să creăm un program pentru tineri, un program de stimulare a lansării unor companii proprii, un program de stimulare a angajării tinerilor. Sunt mai puține programe pentru tineri sau mai puțin eficiente, oricum, decât erau înainte de ’89. În condițiile astea, de ce ar face tinerii copii? Deci nu există politici sociale eficiente pentru tineri. Milioanele de români care pleacă în străinătate, în special tineri, de-asta pleacă. Pentru că în România nu li se oferă nimic”.
În ultimă instanță, dacă economia țării va merge într-o direcție bună, atunci populația nu va mai percepe riscuri mari cu privire la viitor: „Sunt sigur că și în România, dacă se va ieși și pe măsură ce se va ieși din criza economică, și situația politică, economică, va fi stabilă, și oamenii vor avea certitudini pe termen mediu și lung… știți că sunt întrebări din acestea care se pun în sondaje: Cum credeți că va fi viața dumneavoastră peste un an, peste cinci ani? Dacă procentul celor tineri care spun că viața lor va fi mai bună, procentul celor tineri care au un loc de muncă, procentul celor tineri care au o locuință a lor, procentul celor tineri care nu trăiesc în condiții de sărăcie, dacă toate acestea vor fi OK, vom avea o creștere a numărului de copii”.
Recent Comments